Inspirație

Jurnal

Planifică călătoria

Despre noi

Top

Bari

3 ZILE ÎN SUDUL ITALIEI: STRĂZI ALBE, ISTORIE ȘI MARE – 29 NOIEMBRIE – 01 DECEMBRIE 2025

Sunt locuri în care nu mergi pentru obiective, ci pentru stare.

Bari este exact așa – simplu, autentic și perfect pentru câteva zile în care doar te plimbi și te lași dus de atmosferă.

CE AM VĂZUT ȘI CE AM FĂCUT

Bari – centru vechi & faleză
Cathedral of Saint Sabinus
Străduțele din Bari Vecchia
Matera & Parcul Murgia
Plimbări fără direcție
Drumul de întoarcere
20251130_132027
20251130_131947

ZIUA 1 – PRIMUL CONTACT CU BARI

Am ajuns în Bari și am intrat direct în ritmul orașului. Fără grabă, fără planuri complicate.

Am vizitat Cathedral of Saint Sabinus, un loc simplu, dar cu o liniște aparte, tipică sudului Italiei. Apoi ne-am pierdut prin centrul orașului, pe străduțe înguste, unde viața se vede la fiecare pas – localnici, rufe întinse, uși deschise.

Bari nu impresionează prin grandios, ci prin autentic. Te face să mergi încet și să observi.

ZIUA 2 – MATERA, ALTĂ LUME

Am plecat spre Matera și Parcul Murgia, unul dintre cele mai speciale locuri din Italia.

Orașul vechi, cu casele săpate în stâncă, pare desprins din alt timp. Nu este doar un loc frumos, este un loc care te oprește. Străzile, treptele, liniștea – toate creează o atmosferă greu de explicat.

După-amiază am revenit în Bari. Seara am fost din nou în centru, unde orașul prinde viață altfel – lumini calde, oameni relaxați și acel vibe de sud italian.

ZIUA 3 – FINAL LINIȘTIT

Ultima zi a fost despre plimbare. Faleza din Bari este locul perfect pentru asta – mare, aer sărat și liniște.

Am mai trecut prin oraș, fără grabă, doar cât să mai simțim atmosfera înainte de plecare.

Apoi aeroportul și drumul spre casă. Scurt, dar exact cât trebuie.

COSTURI ORIENTATIVE

Transport – zboruri

Cazare – hoteluri

Mâncare – restaurante & cafenele

20251129_191940

BUGET ZILNIC ORIENTATIV – 35-45 EURO. Bari este accesibil, mai ales în extrasezon, iar costurile pot varia în funcție de cazare și restaurante.

SFATURI PENTRU A CĂLĂTORI

1
Transport Bari se explorează cel mai bine pe jos, iar pentru Matera poți folosi mașină sau transport organizat.
2
Cazare Alege locuri mici, locale – acolo simți cu adevărat bucătăria italiană.
3
Programul zilei Nu aglomera zilele. Orașul se trăiește mai mult decât se vizitează.
4
Explorare Lasă loc pentru plimbări fără direcție – cele mai frumoase momente apar așa.

CONSULTANȚĂ TRAVEL, ADAPTATĂ PENTRU TINE

Primești consultanță personalizată și recomandări clare, astfel încât să economisești timp și să pleci mai liniștit.

Buy for 800,00 lei
Buy for 1.000,00 lei
Buy for 750,00 lei
Buy for 500,00 lei

CE NE-A RĂMAS ÎN MINTE 

Ne-a rămas simplitatea locului – străzile înguste, liniștea și ritmul lent al orașului.

Ne-a rămas contrastul dintre Bari și Matera, două lumi complet diferite, dar la fel de autentice.

Și senzația aceea rară că nu ai avut nevoie de multe ca să te simți bine – doar de locul potrivit.

Momente din călătorie

4

post a comment